De la critică, la defăimare…

 

O persoană publică, bine cunoscută, care face cinste Botoșanilor prin poziția câștigată în Parlamentul României, rezultat al unei munci tenace și pline de sacrificii depuse timp de două decenii, prin profesionalism și printr-o conduită impecabilă, este sistematic defăimată, de o bună bucată de vreme, într-un așa-zis ziar on-line.

Insistența cu care apelează la tot felul de abjecții și trivialități, lasă de înțeles că autorul acestor atacuri este un mercenar plătit să facă un linșaj mediatic. Nici vorbă de un act jurnalistic, chiar dacă respectivul crede că susține un material critic. Străin de ceea ce înseamnă deontologia profesională, dar și ca om, de cel mai elementar bun simț, „justițiarul” cu pricina împroașcă cu lături   orice persoană care îi stârnește invidia pentru ceea ce realizează.

Întrebare e, cum poți să te aperi de abjecțiile unui astfel de personaj, postate în mediul on-line? Îl somezi cu respectarea Codului etic al jurnaliștilor, dar respectivul îți râde în nas, fiindcă nu face parte din nici o organizație profesională semnatară la Convenția Organizațiilor din Media. Îl dai pur și simplu în judecată, dar nu ai ce să-i ceri drept despăgubire. Pentru că respectivul a avut grijă să se „protejeze”, ascunzându-și averea personală. Suporți mizeriile, acceptând faptul că așa l-a clădit natura, așa va muri. Şi nu poţi decât să aştepţi ca justiția divină să facă dreptate.

*

Acum un deceniu și jumătate am participat la ședința Clubului Român de Presă care a luat în discuție și a aprobat Codul etic al ziariștilor și instituirea unui Consiliu de onoare care să urmărească respectarea normelor deontologice.

Codul etic al jurnaliștilor a fost conceput ca un decalog, menit să călăuzească în activitatea lor pe slujitorii acestei bresle, dar și să-i protejeze pe beneficiarii mass-mediei de abuzuri și derapaje comise de către ziariști.

S-a statuat atunci clar faptul că, în virtutea libertăţii de expresie, ziaristul are dreptul de a critica argumentat, atât Puterea, cât şi Opoziţia, considerând drept unic criteriu de judecare a faptelor, raportarea lor la legile ţării şi la principiile morale.

Îmi amintesc că, sub președinția reputatului om de presă Cristian Tudor Popescu, s-a dezbătut cu multă patimă fiecare articol în parte și că s-a ajuns la un consens, urmând ca, printr-un dialog deschis, respectivul cod să fie completat cu sugestiile celorlalte organizații ale jurnaliștilor și promovat către guvernanți. Codul etic al jurnaliștilor a fost adoptat de către Convenţia Organizaţiilor de Media, devenind unic, valabil pentru toate asociațiile de jurnaliști din țară, după ce a fost dezbătut din nou şi completat în anii 2010 și 2013.

Cu insistență, la întrunirile asociațiilor jurnaliștilor s-a cerut promovarea unei Legi a presei, invocându-se faptul că în multe state civilizate există o astfel de lege menită să reglementeze activitatea jurnalistului independent și să o protejeze.

Din păcate, o Lege a Presei în România post-decembristă nu a mai fost promovată, pe motivul că legislația în vigoare, în speţă Codul Penal, poate sancționa eventualele derapaje de la codul deontologic al jurnaliștilor.

Multe state civilizate au o astfel de lege, jurnaliştii dar şi beneficiarii serviciilor lor, bucurându-se de o reală protecţie.

La noi, absenţa legii a lăsat o portiță deschisă de intrare în breasla jurnaliștilor a unor personaje malefice, de la „acoperiți”, la specialiști în manipularea opiniei publice , la aserviţi unor grupuri de interese, la mercenari periculoși, care pot distruge cariere şi destine.

Vasile TIMOFCIUC

Membru-fondator U.Z.P.R.

 

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus