Cu alcoolul la volan

Cu alcoolul la volan

Infracțiuni la regimul rutier

 

În dimineața zilei de 25 octombrie a.c., lucrătorii din cadrul Secției de Poliției Rurală nr.10 Ștefănești, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu în satul Durnești, judeţul Botoşani, au oprit pentru control un autoturism condus de un tânăr de 25 ani din aceeași localitate.

Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că acesta nu deținea permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule, iar asigurarea obligatorie de răspundere civilă a autoturismului nu era valabilă.

De asemenea, întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată fiind de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, tânărul fiind totodată sancționat contravențional conform prevederilor legislației în vigoare ce reglementează circulația autovehiculelor pe drumurile publice, iar ca măsuri complementare s-a dispus reținerea certificatului de înmatriculare al autoturismului și a plăcuțelor cu numerele de înmatriculare.

 

 

          

 

La data de 25 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe drumul național DN29C din satul Cucorăni, comuna Mihai Eminescu, judeţul Botoşani, au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 43 ani din comuna Dornești, județul Suceava.

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat alcoolscopic, valoarea rezultată fiind de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie propusă o soluție procedurală.

 

 

În cursul zilei de 25 octombrie a.c, poliţiştii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.9 Vlăsinești au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că în localitatea Vlăsinești, județul Botoșani a avut loc un accident de circulație soldat cu pagube materiale, respectiv cu distrugerea unei porțiuni din gardul ce împrejmuiește o proprietate.

Cu ocazia deplasării la fața locului, echipa operativă a constatat că cele sesizate se confirmă. Astfel, polițiștii au depistat conducătorul auto în persoana unui bărbat de 41 ani din satul și comuna Vlăsinești, județul Botoșani. Acesta, deși emana halenă alcoolică și manifesta un comportament specific unei persoane aflate sub influența alcoolului, a refuzat testarea cu aparatul alcooltest și prelevarea de mostre biologice de sânge.

În cauză s-a întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de refuz sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice și distrugere,cercetările fiind continuate sub coordonarea procurorului de caz.

 

 

  •  

 

La data de 25 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică Botoșani, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada Teatrului din municipiul reședință de judeţul, au oprit pentru control un autoturism condus de un tânăr de 33 ani din satul Costești, comuna Răchiți, județul Botoșani.

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată fiind de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Persoana în cauză a refuzat recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, fapt pentru care polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de refuz de prelevare de mostre biologice, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie propusă o soluție procedurală.

 

 

 

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus