Conferință-dezbatere la Biblioteca Județeană Botoșani: ”Despre populism: sindrom contemporan sau tradiție românească? ”

Conferință-dezbatere la Biblioteca Județeană Botoșani: ”Despre populism: sindrom contemporan sau tradiție românească? ”

Sâmbătă, 9 martie, ora 10, la, Filiala nr. 2 Grivița a Bibliotecii Județene Botoșani, politologul bucureștean Robert Adam își lansează volumul Două veacuri de populism românesc, proaspăt apărut la editura Humanitas. Lansarea va cuprinde o dezbatere moderată de istoricul botoșănean Bogdan Caranfilof, profesor doctorand, urmată de o sesiune de autografe. Discuția va trece în revistă istoria populismului românesc, de la Tudor Vladimirescu până azi, încercând să răspundă la întrebarea: este populismul un sindrom contemporan sau o tradiție bine ancorată în istoria românească?

Robert Adam este doctor al Universităţii Libere din Bruxelles (ULB), cu o teză despre național-populism. A fost bursier în Franța la Școala Normală Superioară, Sorbona şi Sciences Po. Este colaborator științific al ULB. Domeniile sale de cercetare cuprind populismul și naționalismul în Europa, sociologia și istoria sportului, relațiile culturale externe ale UE. Are o vastă experiență în diplomația culturală la Paris și Bruxelles și a contribuit la trei volume colective, apărute în franceză și română.

Robert Adam ne oferă o carte impresionantă ca rigoare academică și de o urgentă actualitate. Navigând cu sagacitate și erudiție prin apele mereu tulburi ale populismelor de ieri și de azi, autorul demistifică narațiunile autoglorificatoare ale profeților naționaliști. Calmul analitic este dublat de o pasiune morală. O pasiune care pariază pe valorile societății deschise și care știe cine sunt inamicii acesteia.“, scrie Vladimir Tismăneanu despre cartea lui Robert Adam.

 

 

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus