COMUNICAT PRESĂ I.T.M. – Sinteza activităţii ITM Botoşani pe luna IULIE 2017

COMUNICAT PRESĂ I.T.M. – Sinteza activităţii ITM Botoşani pe luna IULIE 2017

În cursul lunii iulie 2017 în domeniul Relaţii de Muncă au fost efectuate controale la un număr de 94 angajatori, cu un număr de 2878 salariaţi din care 1465 femei. Au fost sanctionaţi 18 angajatori, au fost aplicate 19 sancţiuni contravenţionale din care 17 avertismente  şi două amenzi, în valoare totală de 20.000 lei.

Au fost depistate 37 persoane desfăşurând muncă nedeclarată (fără contracte de

muncă şi netransmitere în termen legal conform HG 500/2011, art. 4, alin.1, litera a),

fiind aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 20.000 lei, în acest sens.

Au mai fost aplicate sancţiuni pentru :

  • nepăstrarea evidenţei timpului de muncă

  • nerespectarea prevederilor legale privind Registrul General de Evidenţă al Salariaţilor.

În cursul lunii iulie 2017, în cadrul domeniului Sănătate şi Securitate în Muncă s-au desfăşurat următoarele activităţi:

- au fost efectuate controale la 49 agenţi economici, fiind constatate 143 neconformitati şi au fost dispuse 127 măsuri. Au fost aplicate 144 sancţiuni contravenţionale din care 6 amenzi în valoare de 34.000 lei.

- 2 evenimente au fost comunicate în această lună de către angajatori şi două evenimente au fost comunicate de ITM către IM

- s-au cercetat de către angajatori un număr de 2 evenimente soldate cu incapacitate temporară de muncă, acestea fiind avizate de către inspectorii din cadrul compartimentului Sănătate şi Securitate în Muncă al ITM Botoşani

- un eveniment soldat cu deces a fost cercetat de ITM şi avizat de IM

- au fost înregistrate 2 accidente de muncă unul din accidente fiind soldat cu incapacitate temporară de muncă şi unul mortal.

Cele mai des întalnite deficienţe în cadrul acţiunilor de control:

  • lipsa evaluării riscurilor de accidentare şi îmbolnavire profesională

  • neinstruirea lucrătorilor la angajare

  • lipsa planul de prevenire şi protecţie

  • neasigurarea efectuării examenului medical la angajarea lucrătorilor şi a examenului medical periodic

  • nu erau întocmite instrucţiunile proprii

  • lipsa certificatului constatator care să ateste autorizarea funcţionării din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă

  • nu au fost îndeplinite măsurile dispuse în procesele verbale de control anterioare

  • angajatorii nu au luat măsuri pentru asigurarea de materiale necesare informării şi instruirii lucrătorilor

  • angajatorii nu au luat măsuri pentru desemnarea lucrătorilor care să aplice măsurile de prim ajutor

  • neanunţarea de către angajator a evenimentelor în care au fost implicaţi lucrătorii.

În această lună au fost înregistrate 39 petiţii. Au fost sesizate în special următoarele

aspecte: neacordare drepturi salariale, nerespectarea timpului de muncă, neplata orelor

suplimentare, muncă fără forme legale, nerespectarea prevederilor HG 500 – privind

Registrul General de Evidenţă al Salariaţilor. Domeniile de activitate de unde provin

sesizările sunt : prestări servicii, confecţii, construcţii, comerţ, producţie, etc.

Valoarea totală a amenzilor aplicate de către ITM, în cadrul domeniilor Sănătatea şi

Securitatea Muncii şi Control Relaţii de Muncă, în cursul lunii iulie

2017 este de 54.000 lei.

p.Inspector – şef

Daniela Petronela Lozneanu

Inspectoratul Teritorial de Muncă Botoşani

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus