Comunicat de presă Delgaz Grid – sistare temporară a distribuției gazelor naturale

Comunicat de presă Delgaz Grid – sistare temporară a distribuției gazelor naturale

Pentru realizarea unor lucrări specifice la sistemul de distribuție, compania Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaze naturale:

joi, 29 octombrie a.c., începând cu ora 07,30 pentru consumatorii de pe străzile: Primăverii, Al. Curcubeului, Al. Pacea, Vârnav, Al. D. Brîndză, Octav Onicescu, Pacea, Al. Nucului, Prieteniei, Al. Parcului, Al. Scurtă și Al. Elie Radu, din Botoșani.

 

Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil începând cu ora 18.00.

 

Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.

 

În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).

 

Compania regretă disconfortul creat şi mulţumeşte pentru înţelegerea şi sprijinul acordat în desfăşurarea acestor lucrări.

 

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus