BILANȚ: Evaluarea activităților și rezultatelor obținute de Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani în anul 2022

BILANȚ: Evaluarea activităților și rezultatelor obținute de Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani în anul 2022

365 de zile de serviciu ale jandarmilor botoșăneni au fost prezentate sintetic în cadrul ședinței de ,,Evaluare a activităților și rezultatelor obținute de Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani în anul 2022″.
La începutul anului trecut, am trecut direct de la misiunile executate pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 la acțiunile pentru gestionarea situației refugiaților din Ucraina, împreună cu partenerii instituționali cu atribuții în domeniu.
Dacă ar fi să ne referim doar la efortul logistic pentru organizarea misiunilor de ordine și siguranță publică în punctele de trecere a frontierei, trebuie menționat că autovehiculele de serviciu au parcurs nu mai puțin de 170.000 de km, suficient pentru a parcurge de patru ori Ecuatorul.
Ar fi nedrept să nu îi amintim și pe colegii noștri care execută misiuni de pază și protecție instituțională la obiectivele din competența inspectoratului sau la personalul structurilor de suport, fără de care reușita misiunilor nu ar fi fost posibilă.
Și în acest an vom fi, în continuare, în sprijinul botoșănenilor și ne vom concentra efortul pentru consolidarea climatului de ordine și siguranță publică în zona de responsabilitate.
Jandarmeria Botoșani, cu siguranță, pentru fiecare!

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus