Biblioteca la ceas aniversar: Simpozionul Internaţional „Eminescu – Carte, Cultura, Civilizație”

Biblioteca la ceas aniversar: Simpozionul Internaţional „Eminescu – Carte, Cultura, Civilizație”

Vineri, 16 iunie , Biblioteca Județeana „Mihai Eminescu” Botoșani vă invită la ediția omagială a Simpozionului Internaţional „Eminescu – Carte, Cultura, Civilizație”. An de an un punct de reper in activitatea eminescologilor din România şi nu numai,  simpozionul împlinește în 2017, 20 de ani de existență. Ampla manifestare culturală va fi găzduită, începând cu orele 10, de Sala de Lectura a instituției.

In cadrul manifestarii va fi lansat un nou volum al publicatiei anuale a Bibliotecii Judetene, „Studii eminescologice…”. Lucrarea, etalon în breasla cercetătorilor creației eminesciene din România și de peste hotare, va fi intregita in acest an cu volumul al 19-lea , care se remarca printr-un continut amplu si de o inalta valoare stiintifica.

Comunicările din cadrul Simpozionului vor fi susţinute de somităţi ale lumii culturale şi didactice din România, profesori universitari, masteranzi si eminescologi de la Universitatea „Al. I. Cuza” Iasi si de la cele mai reputate universități din România. De peste hotare, invitat special al simpozionului este prof. dr. Gisele VANHESE, de la Universitatea „Cosenza-Calabria”, Italia.

Un moment aparte al Simpozionului il va constitui prezentarea volumului “Botoșani, restituiri cartofile (1899 – 1945)”, autor col. (r) Dr. Gică Marțianu. Pe plan local și national, lucrarea reprezintă un punct de reper în domeniul cartofiliei, atât prin prisma abordării științifice și a catalogării materialelor, cât și raportat la spațiul estetic tipografic dovedit.

Moderatori ai simpozionului vor fi lector dr. Livia IACOB (Univ. “Al.I.Cuza”, Iaşi), prof. dr. Lucia CIFOR (Univ.“Al.I.Cuza”, Iaşi) şi Cornelia VIZITEU, director al Bibliotecii Judeţene „Mihai Eminescu” Botoşani.

Pentru alte informaţii privind Simpozionul Internaţional „Eminescu – Carte, Cultura, Civilizație”, precum şi pentru programul complet al comunicărilor, va invităm sa accesaţi site-ul www.bibliotecabotosani.ro.

Evenimentul va fi transmis live pe site-ul bibliotecii!AFIS Simpozion iunie 2017

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus