Bătălie pentru buget, în Consiliul Municipal! 	Proiectul primarului Flutur, construit pe dezvoltare, a fost deturnat

Bătălie pentru buget, în Consiliul Municipal! Proiectul primarului Flutur, construit pe dezvoltare, a fost deturnat

Proiectul de buget al municipiului pe anul 2020, întocmit de primarul Cătălin Flutur, a fost supus spre dezbatere și aprobare în ședința Consiliului Local de astăzi. Construit pe dezvoltare, fără ca asta să afecteze în vreun fel partea de funcționare a instituțiilor municipalității, proiectul vizează schimbarea orașului, cum a declarat edilul-șef. În total, bugetul de dezvoltare al municipiului pe 2020 se ridică la peste 21 de milioane de lei, primarul Cătălin Flutur precizând că majorarea consistentă a bugetului de dezvoltare din acest an se datorează atenției de care s-a bucurat municipiul Botoșani din partea Guvernului României după data de 4 noiembrie, când la Palatul Victoria a fost instalat cabinetul PNL condus de Ludovic Orban. Un singur exemplu, edificator privind suportul real acordat Botoșanilor de miniștrii liberali, este cel al acordării, la finalul anului trecut, a unei sume de peste 6 milioane de lei (peste 60 de miliarde de lei vechi) pentru subvenția la căldură acordată populației.

Buget construit ținând cont de mesajele venite pe adresa Primăriei, pe parcursul întregului an 2019

Chiar în debutul ședinței, viceprimarul Cosmin Andrei , a reclamat faptul că bugetul a fost publicat în urmă cu două zile, cu toate că, potrivit Codului Administrativ, acesta trebuia să fie disponibilizat publicului cu minimum șapte zile înainte de supunerea la vot, invocând lipsa de transparență, absența unei dezbateri publice. Primarul Flutur a precizat faptul că respectiva construcție bugetară propusă pentru acest an a ținut cont de toate sesizările venite pe parcursul întregului an 2019 de la cetățeni, asociații de proprietari, ONG-uri, entități reprezentând societatea civilă, asociații și cluburi culturale sau sportive, ca și de cele preluate din mass-media locală. Acesta și-a manifestat speranța că gradul de responsabilitate al majorității PSD din consiliul municipal a crescut față de anii trecuți, și că aceasta nu va recurge la amendamente care să saboteze inițiativele sale de dezvoltare a orașului. Din păcate, acest lucru nu s-a întâmplat. Amendamentul propus de grupul social-democrat din Consiliu, prin vocea lui Cosmin Andrei, a dat peste cap coerența întregii construcție bugetare.

Legislația făcută în cei 8 ani de guvernare PSD nu a permis dezvoltare

Primarul Cătălin Flutur a avut un discurs virulent  la adresa consilierilor social-democrați, acuzați că joacă aceeași piesă ca anul trecut.

„Aceeași piesă de teatru, aceeași actori, aceeași scenariști și regizori. Unul și unul. Din păcate nu mai sunt aceeași spectatori. Repetați aceeași piesă de teatru. Singurul lucru pe care vi-l spun este că de undeva, din vara anului trecut, spectatorii s-au schimbat. Iar dv. chiar nu înțelegeți lucrul acesta. Tot ceea ce faceți aici este pentru a bloca. Și a îmbrăca într-un ambalaj cât se poate de strălucitor, blocarea bugetului municipiului Botoșani. Dați niște cifre care nu au nici o relevanță și nici măcar adevăr. Vorbiți despre dezvoltare spunând niște cifre halucinante despre ceea ce se întâmplă la Suceava sau în altă parte, cu cincizeci și ceva la sută la dezvoltare. Este imposibil și vă spun de ce. Pentru că legislația făcută în cei 8 ani de guvernare PSD nu a permis dezvoltare. Pentru că legislația respectivă ne-a băgat sarcini extraordinare în plus pe funcțional. Clar nu pricepeți. Am început să vă desenez ( și a arătat către consilieri o foaie cu un spot explicativ N.R.). Un singur proiect de dezvoltare pe municipiul Botoșani face mai mult decât bugetul municipiului pe anul acesta. Veniți ca și anul trecut să blocați bugetul. Nu ați votat atunci bugetul și de grija școlilor. Ați dat la o singură școală din municipiul Botoșani, ați aprobat să se cumpere 20 de video-proiectoare, cu banii luați de la drumuri. V-am întrebat atunci dacă aveți vreo rațiune. Și nu numai 20 de videoproiectoare, și 20 de table de nu știu care. Cam așa gândiți povestea asta. Rupem! Rupem din locurile unde se poate face câte ceva și-i aruncăm să nu se facă. Anul trecut strada Crinilor a și fost licitată. Trebuia să mai punem pentru strada Crinilor 200 mii lei ca să se execute. Ați scos-o de tot . Am rămas fără o stradă nefăcută. Ați luat 20 de video-proiectoare la o școală unde trebuie maxim două sau trei. Și mergem pe niște străzi unde nici măcar nu există proiectare. Constructorii nu vin la licitație din cauza unei legislații care nu le-a permis acest lucru.”- a declarat edilul-șef al municipiului.

Bugetul vizează schimbarea Orașului

Acesta a pledat pentru dezvoltarea municipiului, pentru schimbarea orașului în anul 2020: ” Când am spus că bugetul de anul acesta este orientat cu precădere spre dezvoltare, nu am greșit! Pentru că suntem exact în momentul în care culegem roadele. Vorbim de acei mulți bani europeni la care noi trebuie să punem numai partea de cofinanțare. Până în 2012 au venit o sută și ceva de milioane de euro. Avem acum un portofoliu de 86 milioane euro și orașul se va schimba. Dumneavoastră vorbiți de străzi? În perioada 2012-2016 ați făcut numai jumătate de stradă, se chema Maramureș și jumătatea aia avea două sute și un pic de metri pătrați. A trebuit să se vină schimbe la primărie și am terminat-o în două săptămâni. Și am mai asfaltat două străzi noi și acum a treia, și creșterea este de 350% . După ce ați avut guvernare, primar, majoritate în Consiliul Local și ați făcut o jumătate de stradă. Și acum dumneavoastră vorbiți de străzi? Aveți acum grija asta? Sunt 20 de străzi pe care le vom face. Noroc de fondurile europene. 4-5 străzi le vom face cu fonduri europene pentru că știți prea bine că nu avem bani pentru asta. Ați avut grijă în guvernarea pe care ați avut-o să mărim cheltuielile de funcționare, să plătim mai mult la curent, să plătim salarii amețitoare în primărie. Legea ne spune că trebuie mai întâi să asigurăm funcționarea. Și ce ne rămâne merge pe dezvoltare. A trebuit să se schimbe un guvern ca să avem ce să punem pe dezvoltare. A trebuit să se schimbe legea , ca în loc de 41,75 % să primim 60 % din IVG ca să ne putem dezvolta. Aduceți-vă aminte că anul trecut am făcut bugetul municipiului de funcționare doar pe 9 luni. Toți banii pe care i-am primit de la guvernul de acum ne-au permis să închidem anul. Acum vin mai mulți bani , ne permitem și punem mai mult în buget și nu am vrea să uitați de la mână până la gură și dacă funcționăm , funcționăm pentru că am salvat fix la finalul anului trecut. Nu se poate ca proiectele pentru Botoșani să fi fost ascunse, să nu semnăm nimic, să ne crape obrazul de rușine cu tramvaiele alea. Pentru că nu a vrut cineva să semneze. Să fim blocați în toate proiectele noastre. An de an am deblocat la sfârșit de an și am putut să organizăm și licitația pentru autobuze. Exact pe 31.12. 2019 stadionul a fost prins pe lista CNI-ului și o să facem și stadion la Botoșani.”

Timp de 4 ani, municipiul Botoșani nu a primit nici un ban de la Guvern

Primarul Cătălin Flutur și-a încheiat intervenția aducând acuze fostei guvernări social-democrate: ”De ce Botoșaniul a fost ocolit timp de 4 ani de orice fel de bani? Spuneți-mi ce bani au venit de la Guvernul României la Botoșani? La Consiliul Județean am înțeles, eram la urmă, primeam mai puțin ca o comună. Dar Guvernul României nu avea voie să blocheze Botoșaniul. Acum când lucrurile au început să meargă, aceeași piesă, aceeași actori, mare atenție, spectatorii s-au schimbat. Vor să vadă și altceva în repertoriu. S-au săturat și drept urmare v-au sancționat la vot. Și lucrul acesta o să se întâmple și anul acesta.”

După mai bine de două ore de dezbateri, bugetul a fost votat cu amendamentul propus, de către cei 12 consilieri social-democrați. Consilierii liberali Eugen Ţurcanu, Cătălina Lupaşcu, Maricel Maxim, Andrei Amos și Gabriel Alecsandru şi nu au participat la vot. Consilierul Octav Paul s-a abținut la vot, ceilalți votând împotriva bugetului în forma cu amendamentul lui Cosmin Andrei.

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus