Bănuiţi de comiterea unor infracţiuni de viol şi tâlhărie, identificaţi de poliţişti şi cercetaţi în stare de reţinere, la Frumuşica

În urma cercetărilor efectuate şi a probatoriului administrat în cauză, poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale – IPJ Botoşani au identificat trei tineri din satul Boşcoteni, comuna Frumuşica, judeţul Botoşani, cu vârstele între 16 şi 21 de ani, ca fiind principalii bănuiţi de comiterea, în noaptea de 30/31.03.2014, a unei infracţiuni de viol şi a unei tâlhării în formă calificată, victima fiind o femeie de 85 ani, din aceeaşi localitate.

În fapt, cei trei sunt bănuiţi că în noaptea de 30/31.03.2014, în jurul orei 01.00, după ce au consumat băuturi alcoolice în mai multe baruri de pe raza comunei Frumuşica, s-au deplasat la locuinţa victimei, au pătruns prin efracție în imobil și, prin exercitarea de violențe asupra femeii, au întreținut cu aceasta raporturi sexuale, iar la plecare, au sustras din locuinţă  suma de 40 lei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de viol şi tâlhărie calificată. Faţă de doi dintre bănuiţi a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore în arestul IPJ Botoşani, pe numele acestora urmând să fie formulată propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Totodată, faţă de minorul de 16 ani, s-a dispus măsura internării în vederea  expertizării neuropsihiatrice, pentru stabilirea discernământului la momentul comiterii faptelor reclamate.

 

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus