Băncile și alte instituții de credit vor raporta toate tranzacțiile de peste 10.000 de euro

Băncile și alte instituții de credit vor raporta toate tranzacțiile de peste 10.000 de euro, în echivalent, plafonul fiind redus de la 15.000 de euro, printr-un proiect de lege supus dezbaterii publice de Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor. Astfel, entităţile raportoare sunt obligate să transmită un raport pentru activitate suspectă Oficiului dacă acestea cunosc, suspectează sau au motive rezonabile să suspecteze că: a) bunurile/fondurile, indiferent de sumă, provin din săvârşirea de infracţiuni sau au legătură cu finanţarea terorismului; b) persoana sau împuternicitul/reprezentantul/mandatarul acesteia nu sunt cine pretind a fi; c) informaţiile pe care entitatea raportoare le deţine pot fi relevante pentru investigarea unei infracţiuni sau pot folosi pentru impunerea prevederilor prezentei legi. „Persoanele juridice și construcţiile juridice înregistrate pe teritoriul României sunt obligate să obţină şi să deţină informaţii adecvate, corecte şi actualizate cu privire la beneficiarul lor real, inclusiv detaliile intereselor generatoare de beneficii deţinute”, se precizează în proiectul de lege.

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus