Autocar “capitonat” cu ţigări de contrabandă

Autocar “capitonat” cu ţigări de contrabandă

Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa a descoperit la controlul de frontieră, ascunse în diferite spaţii special amenajate într-un autocar condus de un bărbat cu dublă cetăţenie, 115.600 ţigarete, cu timbru de acciză R. Moldova, pe care şoferul intenţiona să le comercializeze pe piaţa neagră din Italia.

 

În data de 22 ianuarie a.c., în jurul orei 19.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, un bărbat cu cetăţenie română şi R. Moldova, C.G, în vârstă de 53 de ani, conducând un autocar înmatriculat în România, cu destinaţia Italia.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport şi şoferului, iar echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali, a descoperit, ascunsă şi nedeclarată, în spaţii special amenajate în compartimentul motor, în pereţii laterali, podeaua, plafonul şi cutia de viteze, precum şi în bazinul de apă al toaletei autocarului, cantitatea totală de 115.600 ţigarete (5.780 pachete), de diferite mărci, cu timbru de acciză R. Moldova.

Şoferul a declarat că ţigările îi aparţin şi intenţiona să le comercializeze pe piaţa din Italia, pentru a obţine profit.

Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii ţigărilor în valoare totală de 26.010 lei, indisponibilizarea autocarului, în valoare de 76.000 lei, în vederea confiscării şi sancţionarea contravenţională a bărbatului cu amendă în valoare de 10.000 lei.

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus