Alţi aproape 300 de copii botoşăneni pleacă în tabere gratuite în ţară

Alţi aproape 300 de copii botoşăneni pleacă în tabere gratuite în ţară

Comunicat de presă

După cei 12 copilaşi din Coşula care s-au bucurat de o vacanţă în adevăratul sens al cuvântului la Sinaia, proiectul “Solidaritatea” continuă cu alţi 285 de copii din mai multe comune şi oraşe ale judeţului.
Împărţiţi în patru serii, copiii din 40 de unităţi administrativ- teritoriale vor petrecere câte şapte zile în patru centre de agrement: Sălătruc, judeţul Bacău, Sângeorz Băi, judeţul Bistriţa, Cozla- Neamţ şi Poiana Pinului- Buzău, administrate de Direcţiile Judeţene de Tineret şi Sport din judeţele amintite.
Primii care vor pleca în vacanţă la Sălătruc sunt cei 70 de copii din Albeşti, Avrămeni, Băluşeni, Blândeşti, Broscăuţi, Brăeşti, Bucecea, Curteşti şi Corlăteni, perioada sejurului fiind 19-24 august.
Vor urma 104 copii din Darabani, Flămânzi, Copălău, Cordăreni, Coşula, Dângeni, Dersca, Drăguşeni, Frumuşica, Havârna, Hlipiceni, Ibăneşti şi Vlăsineşti, al căror sejur se va desfăşura la Sângeorz Băi între 21 şi 27 august.
În perioada 24-29 august, la Cozla, se va desfăşura tabăra pentru 74 de copii din Lunca, Manoleasa, Mihai Eminescu, Mihăieni, Mileanca, Mitoc, Nicşeni, Rădăuţi Prut, Stăuceni, Suliţa, Todireni şi Văculeşti.
Ultimii copii care vor beneficia de proiectul Ministerului Tineretului şi Sportului în această vară sunt cei 37 din comunele Truşeşti, Tudora, Ungureni, Vârfu Câmpului, Vlădeni şi Vorona, aceştia urmând să beneficieze de facilităţile oferite de Centrul de Agrement Poiana Pinului.
Toţi cei 285 de copii provin din familii care au avut de suferit din cauza fenomenelor hidro-meteorologice din iunie-iulie.
“Suplimentarea locurilor în taberele organizate de Ministerul Tineretului şi Sportului prin proiectul “Solidaritatea” a venit în urma discuţiilor purtate de conducerea Instituţiei Prefectului cu cea a Ministerului. Mulţumim ministrului Ioana Bran pentru disponibilitatea de care a dat dovadă precum şi senatorului Doina- Elena Federovici pentru că a contribuit ca toate solicitările primarilor care au trimis liste cu copii să fie acceptate”, a declarat subprefectul Daniela- Petronela Lozneanu.
Potrivit ordinului de ministru ce reglementează proiectul “Solidaritatea”, Direcţia Judeţeană de Tineret şi Sport va încheia un protocol cu Consiliul Judeţean, care va suporta cheltuielile legate de transportul copiilor. De asemenea, Inspectoratul Şcolar va asigura profesorii însoţitori, fiind vorba de 44 de cadre didactice care vor pleca în tabere alături de copii.
Plecarea primului contingent de copii în tabără va avea loc duminică, din faţa Prefecturii Botoşani.

13 august
Cancelaria Prefectului

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus