Agenția pentru Protecția Mediului Botoșani sărbătorește Ziua Mondială a Păsărilor Migratoare

Agenția pentru Protecția Mediului Botoșani sărbătorește Ziua Mondială a Păsărilor Migratoare

Ziua Mondială a Păsărilor Migratoare este sărbătorită la nivel mondial, de două ori pe an, în a doua săptămână a lunilor mai și octombrie. Cauza principală a migraţiei este diminuarea hranei şi chiar lipsa totală a acesteia, contrar ideii eronate care susţine că “păsărilor le este frig pe timpul iernii”. Celebrarea acestui eveniment ecologic are ca temă în acest an: „Păsările migratoare conectează Lumea noastră!”. Această temă atrage atenția asupra faptului că, distanţele lungi pe care păsările se deplasează în timpul migrației, implică trecerea multor frontiere între ţări cu politici de mediu, legislaţie şi măsuri de conservare diferite. Din acest motiv,cooperarea internaţională este necesară pentru monitorizarea, cercetarea ştiinţifică, stoparea declinului speciilor de păsări şi a habitatelor lor, în aria geografică de răspândire. Cadrul juridic şi instrumentele de coordonare necesare pentru o astfel de cooperare sunt furnizate de acorduri multilaterale de mediu, cum ar fi Convenţia privind speciile migratoare şi Acordul privind conservarea păsărilor de apă migratoare african-eurasiatice, ratificate de țara noastră. Astfel, preocuparea comună pentru asigurarea condițiilor optime de migrație, constituie o punte de conexiune între statele lumii, în sensul asigurării sau restaurării conectivității ecologice și a integrității ecosistemelor situate pe rutele de migrație. Habitatele favorabile pentru hrană, iernare și odihnă sunt cruciale pentru supraviețuirea speciilor de păsări migratoare. Pierderea sau degradarea acestor habitate reprezintă o amenințare cu un efect devastator asupra șanselor lor de supraviețuire. Dintre păsările cuibăritoare din România, cele migratoare de distanţă lungă migrează în Africa (la sud de Sahara), iar cele de distanţă scurtă ajung doar până în nordul Africii sau rămân în sudul şi sud-vestul Europei. Din când în când mai apar excepţii, semnalându-se unele specii care migrează în India sau alte părţi sudice ale Asiei (ex. mugurarul roşu, muscarul mic). Doar unele specii pot zbura deasupra Mării Mediterane (ex. cristelul de câmp, prepeliţa, lăcarii).În judetul Botoșani, în ariile de protecție specială avifaunistică incluse în Rețeaua ecologică europeană NATURA 2000, există 43 de specii de păsări migratoare protejate prin Acordul privind conservarea păsărilor de apă migratoare African-eurasiatice, ratificat de România.Dintre acestea menționăm:cormoranul mic, stârcul roșu, barza neagră, rața sulițar, ferestraș mic, pecial cenușiu, lebăda, sitar de mal.

Pe teritoriul județului Botoșani, de-a lungul râului Prut și a lacului de acumulare Stânca Costesti, există unul dintre cele mai importante culoare de migrație a păsărilor sălbatice din estul Europei, tranzitat de zeci de specii de păsări migratoare. O parte din această zonă beneficiază de statut pecial tive, fiind desemnată arie de protecție pecial avifaunistică inclusă în Rețeaua ecologică eurpeană Natura2000.

Informații suplimentare pot fi descărcate de cei interesați, de pe site-ul Convenției privind conservarea speciilor migratoare de animale sălbatice, la adresahttps://www.worldmigratorybirdday.org, sau de pe site-ul instituției noastre http://apmbt.anpm.ro/ro.

 

Director Executiv ing. Eugen Mateciuc

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus