Activități desfășurate de polițiști pentru prevenirea și limitarea infectării cu Sars-Cov 2

Activități desfășurate de polițiști pentru prevenirea și limitarea infectării cu Sars-Cov 2

La data de 21.10.2020, sub autoritatea Instituției Prefectului, au fost desfășurate acțiuni de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zonele aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri, terase și cu precădere în domeniul transportului public de persoane.

La activitățile desfășurate au participat polițiștii botoșăneni împreună cu polițiști locali, jandarmi, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitar Veterinare, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Ministerului Transporturilor și Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului.

Echipele de control au verificat 106 societăți comerciale/persoane fizice autorizate cu privire la respectarea recomandărilor și interdicțiilor impuse pe timpul stării de alertă și 114 mijloace de transport persoane, dintre care 64 mijloace de transport public în comun. Astfel, au fost legitimate aproximativ 2200 de persoane.

Au fost constatate și aplicate 55 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 14850 lei, dintre acestea 54 fiind aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, respectiv pentru nepurtarea măștii de protecție, în valoare de 12850 lei și o sacțiune contravențională pentru nerespectarea măsurilor de diminuare a impactului riscurilor de către operatorii economici în valoare de 2000 lei.

De asemenea, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de ”zădărnicirea combaterii bolilor”.  În cauză, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Botoșani, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza localității Cristești,  au oprit pentru control, pe drumul județean DJ207N, un autoturism condus de către un bărbat de 44 ani din comuna Mihai Eminescu, județul Botoșani, iar cu ocazia legitimării și a verificării acestuia în bazele de date ale Poliției Române, au constatat faptul că cel în cauză figurează cu mențiuni, respectiv cu măsura carantinării la domiciliu până la data de 24.10.2020.  Totodată, conducătorul auto nu purta centura de siguranță omologată, nu avea documentele personale și ale autoturismului asupra sa, iar în urma testării cu aparatul alcooltest, a rezultat o valoare de 0,13 mg/l alcool pur în aerul expirat,  fapt pentru care a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1160 lei, fiind dispusă măsura reținerii permisului de conducere pentru o perioadă de 90 de zile.

Recomandăm tuturor cetățenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte mască de protecție, să nu se expună la riscuri și să respecte toate măsurile de protecție dispuse de autorități în această perioadă.

 

 

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus