Acțiuni ale polițiștilor pentru verificarea măsurilor impuse de autorități pentru prevenirea și limitarea efectelor pandemiei

Acțiuni ale polițiștilor pentru verificarea măsurilor impuse de autorități pentru prevenirea și limitarea efectelor pandemiei

În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști, jandarmi, polițiști locali, polițiști de frontieră, lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, precum și specialiști din cadrul Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitar Veterinară, Inspectoratului Teritorial de Muncă și Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului, au acționat pentru verificarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zonele aglomerate dar și mijloace de transport în comun.

Astfel, pe raza întregului județ, au fost organizate 11 acțiuni punctuale, în sistem propriu cât și integrat, în cadrul acestora fiind controlate 119 societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 102 mijloace de transport în comun.

Echipele de control au aplicat 81 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de aproximativ 17.000 de lei, dintre acestea, 53 de sancțiuni au fost aplicate persoanelor care nu purtau mască de protecție în locurile în care acest lucru era obligatoriu și 27 de sancțiuni pentru nerespectarea interdicției privind deplasarea.

 

 

 

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus