Acţiune a polițiştilor în vederea prevenirii şi combaterii evaziunii fiscale şi comerţului ilicit cu flori şi plante ornamentale

Acţiune a polițiştilor în vederea prevenirii şi combaterii evaziunii fiscale şi comerţului ilicit cu flori şi plante ornamentale

La data de 07.03.a.c., poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, cu sprijinul celor din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale şi Poliţiei Oraşului Săveni, au efectuat o acţiune în vederea prevenirii şi combaterii evaziunii fiscale şi comerţului ilicit cu flori şi plante ornamentale.

În acest sens, au fost desfăşurate trei percheziţii domiciliare şi două la punctele de lucru ale unor agenţi economici având ca obiect de activitate comercializarea de flori şi plante, ocazie cu care au fost identificate şi ridicate în vederea continuării cercetărilor documente contabile şi înscrisuri ce conţin evidenţe extracontabileprivind bunurile comercializate şi sumele de bani încasate.

Exemple:

         La sediul unui agent economic din municipiul Botoşani au fost identificate peste 3.300 de fire de flori, de diferite sortimente, valoarea acestora depăşind 16.000 de lei, pentru care reprezentantul legal nu deţinea documente legale de provenienţă.

         Cantitatea de flori a fost indisponibilizată, prejudiciul cauzat bugetului de stat urmând a fi cuantificat de către specialiştii antifraudă.

         În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de evaziune fiscală, iar la finalizarea acestora se va propune o soluţie procedurală.

 

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus