Accidente rutiere la Botoşani

La data de 12.10.2017, în jurul orei 18.30, un bărbat de 42 de ani, din municipiul Botoşani, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe strada Mihail Kogălniceanu din localitate, surprinde şi accidentează o minoră de 6 ani, care a traversat partea carosabilă prin loc nepermis, în fugă şi fără să se asigure.

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a minorei, care a fost transportată la Spitalul Judeţean Botoşani, pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.

În cauză se efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

*

La data de 12.10.2017, în jurul orei 18.00, un bărbat de 52 de ani, din localitatea Răchiţi, în timp ce conducea un autoturism pe strada Iacob Iacubov din municipiul Botoşani, pe fondul vitezei neadaptate la un carosabil acoperit cu pietriş, pierde controlul asupra direcţiei de mers şi impactează un stâlp din lemn, fiind ulterior proiectat într-un morman cu bucăţi din beton.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea indicată fiind de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la Spitalul Judeţean Botoşani pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducere sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus