300 de tone de furaje distruse într-un incendiu, la Mitoc

image001Un localnic din satul Horia, comuna Mitoc, a rămas fără hrana pentru animale în urma unui incendiu produs joi seară.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani a fost solicitat să intervină puțin după ora 22.00.

La fața locului s-au deplasat cinci echipaje din cadrul Detașamentelor de Pompieri Dorohoi și Botoșani, cu cinci autospeciale cu apă și spumă, precum și voluntarii din comună, cu trei utilaje care aparțin Primăriilor Coțușca și Mitoc.

La sosirea salvatorilor la fața locului, ardeau cca. 300 tone de furaje, existând pericolul de propagare a flăcărilor la un lan de porumb.

Intervenția a fost îngreunată de cantitatea mare de furaje care întreținea arderea.

Pe timpul intervenției, autospecialele au fost realimentate de mai  multe ori.

Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor au intervenit 24 de pompieri militari și voluntari, mai bine de opt ore.

Misiunea pompierilor a fost una de durată, deoarece trebuia verificat fiecare metru pătrat pentru a elimina riscul de reaprindere.

Cauza probabilă de incendiu o constituie acțiunea intenționată.

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus