12 APRILIE 2017 – 560 DE ANI DE LA URCAREA PE TRON A LUI ŞTEFAN CEL MARE

12 APRILIE 2017 – 560 DE ANI DE LA URCAREA PE TRON A LUI ŞTEFAN CEL MARE

ARTICOL SCRIS DE PANDELICA RADEŞ

La jumătatea sec al 15-lea, tronul Moldovei era ocupat de Petru Aron, fiul nelegitim al lui Alexandru cel Bun pe care acesta il avea cu o “țiitoare”, adică soție nelegitimă.

Este știut că Alexandru cel Bun a avut multe soții, deoarece mureau după ceva timp de la căsătorie. În această situație, Biserica Ortodoxă care hotărâse doar 3 căsătorii (cununii) pentru enoriașii săi, pentru Alexandru cel Bun a fost nevoită să accepte 4 căsătorii, deci copiii care rezultau din aceste căsătorii, erau considerați legitimi și aveau drept de urmași la tron. Dacă domnitorul rămas văduv își refăcea viața și după a patra cununie, noua Doamnă se numea țiitoare, iar copiii rezultați se numeau nelegitimi. Așa se face că la moartea lui Alexandru cel Bun era o mulțime de urmași legitimi și nelegitimi. Ultimul era foarte mic, iar cel mai mare avea 21 ani. Între aceștia, vor fi lupte interminabile, pentru tron care vor duce la asasinate și la instabilitate politică.

Dintre aceștia s-a remarcat Bogdan ll, fiul legitim al lui Alexandru cel Bun care va fi domnitor al Moldovei și tatăl lui Ștefan cel Mare. Dar acesta a fost asasinat in 1451, de către Petru Aron, fratele său vitreg, tocmai în seara când era nun mare, căci cununa o pereche de tineri boieri in localitatea Reuseni-lângă Suceava.

Locul nunei mari, adică a Doamnei Oltea, îl ținea fiul său, Ștefan care și el trebuia să fie asasinat, impreună cu părintele său. Dar în învălmășeala produsă din acel moment, Ștefan ager și spontan cum era, a ieșit afară, în grabă, urmat de un credincios al său, au încălecat pe cai și prin întunericul nopții, și-au croit drum peste Carpați, la ruda sa, Matei Corvin.

Dupa o ședere la acesta a trecut în Țara Românească unde ajunsese pe tron, vărul său, Vlad Țepes. În acest timp, tronul Moldovei era ocupat de Petru Aron. În timpul domniei acestuia, țara era sfâșiată de luptele între grupările boierești ca urmare a închinării de la Vaslui, față de turci, dar și din cauza omagiului prestat de domnitor în 29 iunie 1456, față de legile Poloniei, înțelegere care impunea condiții umilitoare pentru Moldova.

Bineînțeles că în aces caz, în luptele interne erau antrenati boierii care erau pro și contra, dar și țărani, căci erau nemulțumiți de unele drepturi ale nobilimii poloneze, drepturi ce se extinsese asupra nordului Moldovei, făcându-i pe țăranii de aici să se răscoale.

În aceste condiții, în aprilie 1457, Ștefan pleacă spre Moldova, cu 6000 de ostaşi puşi la dispozișie de către Vlad Țepes, dar în marșul său spre Suceava i se alătură țăranii Moldovei nemultumiți, așa că rolul ajutorului primit de la munteni, este nesemnificativ.

Astfel că în ziua de 12 aprilie 1457, se dă bătălia hotărâtoare, în locul numit Hreasca, la Doljești, unde Petru Aron este înfrânt destul de ușor, ca dovada că Moldova trecea printr-o criză militară și mai ales, politică.

Tot aici și acum, pe Câmpia Direptății, Ștefan a fost “uns” ca domnitor de către Mitropolitul Theoctist pe care, Ștefan îl luase cu el încă de la plecare. Acum, Ștefan iși alege doi sfinți militari – căci sfinții sunt împărțiți după profesii – care să-i ocrotească domnia. Aceștia au fost: Sf. Gheorghe, pentru perioada primavară-vară și Sf. Dumitru, pentru perioada toamnă-iarnă. De atunci, Ștefan și-a pus acțiunile militare sub înaltul patronaj al Bisericii Ortodoxe.

Dacă victoria militară a fost câștigată relativ ușor, puterea politică era o mare problemă, căci marea boierime se opunea măsurilor de întărire a puterii centrale, a domnitorului, spre a nu-și pierde privilegiile. Așa se explică de ce Ștefan, la începutul domniei, a luat măsuri blânde, spre a evita nesupunerea marei boierimi.

Măsurile severe pentru întărirea puterii centrale au putut fi luate abia după o serie de victorii externe, când prada obținută a fost distribuită țăranilor-ostași, dar și boierimii mici, atrăgându-i de partea sa.

Alt obiectiv urmărit de Ștefan în timpul domniei sale a fost ușurarea obligațiilor țărănești ceea ce i-a adus întărirea puterii militare, deoarece domnia avea nevoie de un țăran care să lupte cu mare dragoste de țară, căci oșteanul moldovean trebuia să lupte contra a 40 dușmani. Așa că de la începutul domniei, și-a reorganizat oastea în steaguri care erau conduse de hotnogi și capitani, iar mai târziu a pus accent pe întărirea cetăților, adevărate bastioane.

Dintre Cetăți, a dat cea mai mare atenție păstrării Cetății Camenița, căci știa că cel ce stăpânește această Cetate, este de fapt, stăpânul întregii zone. Și într-adevăr, Camenița este altfel de cetate, este o cetate inexpugnabilă, atât prin poziția sa naturală, cât și prin arhitectura nemaîntâlnită. Există ipoteze care susțin că temelia acestei Cetați ar fi fost făcută de daci. Cuvântul cameniță vine de la cameni care înseamnă piatră în limba slavă.

În felul acesta Ștefan a putut duce 26 bătălii, nu 47 bătălii cât spun legendele pomenite de Ion Neculce, în “O samă de cuvinte” care preced “Letopisețul Țării Moldovei”.

Aici, Neculce atribuie câte o legendă fiecărui domnitor despre care face vorbire, dar lui Ștefan Vodă îi dedică 9 legende prin care “îl înnobilează” cu multe merite dintre care unele nu sunt reale. Scopul urmărit era ca prin Ștefan, Neculce să ofere un model de domnitor, spre care să tindă boierii, prin “ridicarea ștachetei”, atunci când vor alege noul domnitor, căci la data respectivă, în Moldova, domnea Constantin Cantemir – tatăl ierudiților domnitori, și Dimitrie Cantemir – care nu știa carte.

Un astfel de domnitor care nu știa nici să se iscălească, nu avea personalitate, nu se putea impune în fața boierimii care l-a silit să ia măsuri grave împotriva cronicarilor vremii.

În aceste 9 legende atribuite lui Ștefan, se spune că acesta in cei 47 de ani de domnie, ar fi avut tot atâtea bătălii și tot atâtea victorii și că ar fi construit câte o biserică sau mănăstire, după fiecare bătălie.

Eu având, ca sfârșit al lucrării de licență, capitolul “Adevăr și legendă” în “O samă de cuvinte”, care prefațează “Letopisețul Țării Moldovei” a lui Neculce, am cercetat și am găsit că în toată domnia sa Ștefan a avut doar 26 bătălii, ultima fiind cea din Codrul Cosminului 1497, că a avut și înfrângeri – la Războieni – și că doar 2 biserici au fost construite în urma unor bătălii: cea de la Milișăuți (Suceava) și “Sfântul Ioan” din Vaslui.

În total, în vremea domniei lui Ștefan, în Moldova, s-au construit 32 biserici și mănăstiri, atât ctitorite de Ștefan, cât și de boierii săi, cum este Humorul – culoarea dominantă este roșu cărămiziu de Humor – ctitorită de boierul Teodor Bubuieu, poreclă ce vine de la bubuitul tunurilor, căci acest boier era un fel de ministru al armatei.

Nici în legătură cu acea rană “arsă cu fierul înroșit ăn foc”, adevărul este altul, probabil că e vorba de acel ulcer varicos de care suferea domnitorul. Bolintineanu spune că Ștefan avea răni căpătate la Războieni dar mama sa, Doamna Oltea, nu i-ar fi permis intrarea în Cetate, deși “rănile mă dor”. Adevărul este că Ștefan a fost rănit doar o singură dată, în luptă pentru Cetățile de la Gurile Dunării, dar n-a avut probleme.

Apoi, domnitorul nu trebuia să ceară voie mamei sale, căci el era stăpânul, dar și pentru că Doamna Oltea era moartă de 11 ani, adică din 1465. În felul acesta, legenda îi permitea lui Bolintineanu să transmită, ca mesaj educativ, ideea că o mamă de domnitor trebuie să pună interesele țării mai presus de interesele personale.

Ștefan a întărit rolul Bisericii care era cea mai puternică instituție a orânduirii feudale, mai ales pentru rolul jucat de aceasta, pe campul de bătălie. Este cunoscut faptul că la sud de Vaslui, în 10 ianuarie 1475, Ștefan a ales locul unde apa Racova se varsă în Bârlad, formând o mlaștină, un loc strategic foarte potrivit pentru oastele mici care se puteau desfășura în voie, dar neprielnic oastelor mari care nu vor avea loc necesar pentru acțiune, totuși domnitorul avea emoții mari în față oștirii otomane care era “câtă frunză, câtă iarbă”.

În momentul de maximă tensiune sufletească a poruncit: “Serviciul Divin!”. Atunci, prelații au început rugăciunile! Toți erau în genunchi și cu ochii în lacrimi, la fel și domnitorul. În acel moment, o iscoadă turcească văzând această scenă plină de încărcătură sufletească a anunțat pe conducătorii otomani să nu înceapă atacul imediat căci “Ghiaurii sunt întăriți de un moment psihologic ce a avut loc și s-ar putea să învingă” dar comandanții armatei otomane au sfidat rolul bisericii în sufletul creștinului, așa că au plătit cu viața.

Pentru pregătirea acelei bătălii, Ștefan a stat toată vremea în tabăra militară, a ținut Postul Crăciunului, împreună cu ostașii săi, s-au împărtășit cu toții, deci a fost o pregătire psihologică îndelungată, în vederea întâlnirii cu cel mai puternic stat din acea vreme.

În urma victoriei răsunătoare de la Vaslui din 10 ianuarie 1475, Ștefan se ridică între marii comandanți militari ai epocii medievale, dovada este aprecierea făcută de Papa.

Alt exemplu când credința în Dumnezeu și-a spus cuvântul pe campul de bătălie, a fost in 26 octombrie 1497, în Codrul Cosminului – azi în Ucraina. Cu toate că Ștefan i-a dus din urmă pe polonezi, încă de la Suceava, totuși bătălia a fost hotărâtă pentru data de 26 octombrie când credincioșii ortodoxi îl sărbătoresc pe Sf. Dumitru, protectorul domniei lui Ștefan, ca în felul acesta, ostașii să lupte cu abnegație, știind că Sf. Dumitru “luptă” alături de ei. Așa au reușit să înfrângă cel mai puternic stat feudal din Europa de la acea vreme.

Aici, în Codrul Cosminului, există un stejar secular pe care abia am putut să-l cuprindem trei oameni. Despre acest stejar, legenda spune că Ștefan obosit după bătălie, s-ar fi odihnit la umbra sa, pe atunci doar un stejărel.

Acum, este cunoscut sub denumirea de stejarul lui Ștefan cel Mare și aici, în fiecare an, a doua zi de Paște, românii din zona Herța, Cernăuți, Noua Suliță și Hliboca (Adâncata), vin aici cu drapele tricolore, cu panghici tricolore la pălării sau pe bust în diagonală, vin cu preoții lor, cu familiile lor precum arabii merg la Mecca. Și eu am fost cândva și am jurat lângă stejar că voi lupta, ca românii de aici înstrăinați de Țară să revină la Patria-Mamă.

Dacă în plan militar Ștefan a avut satisfacții, în viața de familie a avut probleme, căci prima soție, Evdochia de Kiev, a decedat de timpuriu, probabil otravită acesta rămânând văduv cu copii.

S-a recăsători cu Maria de Mangop, descendent din împărații bizantini, spre a avea aliați puternici. La cununia lui Ștefan cu Maria, eveniment ce a avut loc în Biserica Mirăuți, din Suceava, copiii domnitorului n-au avut voie să participe, ca mirele să nu pară bătrân.

După 7 ani, Domna Maria a decedat, Ștefan rămânând iar singur, se recăsătorește cu foarte tânăra Maria Voichița, fiica vărului său Radu cel Frumos pe care l-a înfrânt și înlăturat de la tron din Țara Românească, pentru că trecuse de partea turcilor. Atunci, au fost luate prizoniere soția și fiica minoră, împreună cu toate comorile acestuia, cu toate veșmintele și cu toate steagurile.

Această copilă împreună cu mama ei au trăit în cetatea Suceava, ca prizoniere, până după decesul Doamnei Maria, când Maria Voichița îi ia locul, ca Doamnă a Moldovei. Cu ea, Ștefan îl va avea pe Bogdan care-i va fi și urmaș la tron.

În scrieri, el se numește Bogdan lll sau Bogdan cel Chior sau cel Orb, deoarece și-a pierdut un ochi, în lupta pentru Pocuția, un teritoriu polonez pe care-l însușise Ștefan cel Mare, pentru că regii poloni împrumutase o sumă mare de arginți de la Alexandru cel Bun, pentru care a pus gaj Pocuția, teritoriu aflat între Cetatea Hotin și apa Ceremuș, iar împrumutul n-a fost restituit niciodată.

La sfârșitul lui iunie 1504, Stefan Voda se simtea foarte rău, căci i se agravase guta dar și boala venoasă cu ulcerul varicos.

Deci simțindu-și sfârșitul aproape, a hotărât să-și pună fiul pe tron. Dar pentrul Tronul Moldovei erau șapte pretendenți dintre care unul venise cu Steag de Domniei de la turci și nu era străin, ci era chiar nepotul lui Ștefan Vodă.

În această situație, trebuia inteligență, curaj și rapiditate în acțiune, iar Ștefan a dovedit aceste calități. Așa că n-a chemat marea boierime, ca să aleagă domnitorul căci ar fi trădat, ci a chemat în taină, o grupare a micii boierimi care-i era credincioasă. Trebuia să-l cheme și pe Mitropolit, ca să-l “ungă” pe cel ales, dar neavând încredere nici în acesta a făcut totul când Mitropolitul era în biserică unde săvârșea Sfânta Liturghie.

S-a hotărât ca după ce Bogdan este ales ca domnitor al Moldovei, să se așeze pe Tron iar Ștefan ajutat de cei prezenți să fie adus pentru a-i așeza Coroana pe cap, fiului său. Acum, erau doi domnitori în Moldova, ceea ce era un lucru grav, așa că Ștefan s-a călugărit chiar în clipa aceea. N-a fost călugăr decât de duminică 30 iunie la prânz, până marți în zori în jurul orei 5 în ziua de 2 iulie 1504, când a decedat.

În 1766 deschizându-i-se mormântul, s-a găsit o parte din hlamida domnească, dar Ștefan nu era așezat în sicriu, ci era pe un grătar și sub cap avea o cărămidă, încă o dovadă că Ștefan era călugăr când a murit, căci în acest mod se înmormântau doar călugării. Pe cărămidă, trebuia să fie scris numele călugărului, dar nu era scris nimic, deoarece decesul a intervenit foarte curând încât nu a fost timpul necesar pentru a i se alege un nume.

Pentru Ștefan Vodă s-a hotărât ca mormântul său să nu mai fie deschis niciodată!

În tot ce a făcut în viață, Ștefan a fost influențat de credința puternică a mamei sale, Doamna Oltea, care și ea se călugărise, luându-și numele de Maria. Cu toate cele spuse și nespuse, dar realizate, domnia lui Ștefan Vodă rămâne pagina cea mai luminoasă din istoria Moldovei Feudale.

Lasă un răspuns / comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicatăCâmpurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Navighează sus